IAȘII ȘI MAREA UNIRE

Prof.  Petronel Marius Baciu

24 ianuarie 1859 a însemnat cîstigarea unei bătălii. Războiul românilor pentru îndependenţă şi unitate deplină avea însă  să continue. Acum lupta românilor avea mai multă forţă, se desfăşura de pe alte poziţii, mult mai puternice.

Rezultatul imediat a fost aducerea unui prinţ străin, Carol de Hohenzollern, precum şi o nouă constituţie foarte democratică. A urmat 9 mai 1877, ziua in care Mihail Kogălniceanu, citea în Parlamentul României, declaraţia de independenţa. Acelaşi Kogalniceanu, care a fost prezent în cele mai importante momente ale istoriei românilor din sec. al XIX-lea.(revoluţia din 1848, alegerea lui Cuza, prin ministru în guvernul marilor reforme, ministru de externe la cucerirea independenţei) avea să participe la Congresul de pace de la Berlin din 1878, şi să obţină independenţa statului român, consfinţită şi pe câmpul de luptă.

Rămânea un singur mare dor al românilor de realizat, cel mai mare însă: crearea unui stat naţional unitar românesc. Iar Iaşului Dumnezeu îi sortise sa fie din nou locul din care să plece realizarea Marii Uniri.

Apreciat ca fiind, alături de alte centre, ,,leagănul Unirii şi al tuturor pornirilor,, Iaşii nu şi-au limitat rolul la punerea problemei unirii in presă, lucrări. etc. şi la invitarea fraţilor înrobiţi a lua parte la actele cu caracter festiv si comemorativ, ci şi-au exprimat deschis, cu orice prilej, solidaritatea şi şi-au oferit sprijinul material si moral în lupta lor. Din motive diverse lupta pentru realizarea unităţii statale s-a desfaşurat mai ales prin aşezăminte culturale.

În vara anului 1914 evenimentele internaţionale au evoluat cu o repeziciune uimitoare: atentatul de la Sarajevo, pregatirile marilor puteri de război, declaraţia de război a Austro-Ungariei împotriva Serbiei. În numai câteva zile, aproape întreaga Europă se afla în stare de război. România interesa în egală măsură atât Puterile Centrale cît şi Antanta, datorită poziţiei sale geografice cît şi resurselor umane şi materialele (cereale, lemn, petrol).

Opinia publica românească a urmărit cu mare atenţie desfăşurarea evenimetelor. Publicaţiile au prezentat pe larg desfăşurarea evenimentelor, iar întreaga opinie publică s-a pronunţat pentru o atitudine prevăzătoare, care să nu pună în pericol statul român.

Marea majoritate a românilor se pronunţa pentru o alianţă cu Antanta care recunoştea justeţea şi necesitatea realizării unirii Transilvaniei si Bucovinei cu România.

Publicistica românească considera, deasemenea, că dacă s-ar organiza un plebiscit, punctul principal care ar fi primit cu un entuziasm general delirant ar fi : unirea tuturor românilor într-un stat mare si puternic.

România nu a intrat atunci în război nici de partea Puterilor centrale şi nici a Antantei. Primul ministru, I.I.C Brătianu invoca lipsa de pregatire diplomatică, adică a uni tratat de alianţa prin care să se asigure unirea Transilvaniei si a Bucovinei, dar şi lipsa de pregatire militară.

În aceste împrejurări a fost convocat Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, care a dezbătut situaţia internaţională şi atitudinea României faţă de cele două coaliţii ce se înfruntau în război. Regele Carol I a pledat pentru o alianta cu Puerile Centrale, conform cu tratatului existent. Doar P.P. Carp s-a situat pe aceeaşi poziţie  cu Carol I. Toţi ceilalţi participanţi s-au pronunţat pentru neutralitate.  Al. Marghiloman, un germanofil de altfel, considera că, dacă am face un atare război astăzi, (alături de Puterile centrale), am jigni adînc sentimentul naţional.

Argumentele celor care s-au pronunţat împotriva unei alianţe cu Puterile Centrale au fost puternice: Austro-Ungaria şi Germania n-au anunţat România cu privire la declanşarea Războiului , România nu poate lupta într-un război care are ca scop distrugerea unei ţări mici, problema românilor din Transilvania nu poate fi trecută cu vederea: ,,suferinţele românilor din Transilvania sînt resimţite în toate inimile româneşti de pe acest versant al Carpaţilor, de aceea conştiinţa naţională se ridică împotriva unui război alături de Puterile centrale.,,.1.

Nici unul dintre participanţi n-a considerat neutralitatea ca o soluţie definitivă, ei doar una de moment, la adăpostul ei urmând să se pregătească alta, in conformitate cu interesele ţarii. La Iaşi majoritatea publicaţiilor au apreciat neutralitatea ca fiind ,, conform aspiraţiilor neamului care tind la realizarea marelui nostru ideal naţional.

Politica instinctului naţional a fost caracterizată de hotărârea Consiliului de coroană; o perioada de neutralitate si spoi  cooperare cu puterile care recunoşteau drepturile României asupra teritoriilor românesti din Austro-Ungaria. ,,România va aştepta  cu arma la picior spre a intra în război acolo şi atunci când va socoti necesar şi potrivit cu interesele sale,,.2

Neutralitatea României s-a prelungit vreme de doi ani (1914-1916). În tot acest timp primul ministru I.I.C. Brătianu şi guvernul său au făcut eforturi considerabile pentru menţinerea ţarii în afara conflictului. Acest lucru nu a însemnat însă abandonare a idealului unirii.

În toată perioada neutralităţii Brătianu a avut contacte cu reprezentanţii Antantei în vederea intrării României în război. În acest sens s-a încheiat o convenţie secretă între Rusia şi România la 18 septembrie/1octombrie.

La 15 martie 1915 , la o intrunire organizata de ,, Liga naţională,, , ieşenii au fost prezenţi intr-un număr extrem de mare spre a-şi arata adeziunea faţa de idealul naţional. Toţi marii oratori ai Ligii au ridicat Sala in picioare. Iată un pasaj din cuvîntarea lui N.Filipescu: ,, Ce este regatul Român fara Ardeal?  O absurditate geografică. O fâsie de pământ întortocheată şi frîntă în semicerc. Arătaţi această figură schiloadă unui copil de şapte ani şi intrebaţil ce lipseşte României. El cu mâna lui ageamie, va trage linia ce implineşte cercul.

Iertaţi-mi pedantismul, dar stiţi că cercul e figura care, la o circumferinţă

mai mica, are o suprafaţă mai mare.

Noi avem graniţa cea mai mare faţă de teritoriul cel mai mic.

Milităreşte, nu se poate mai rau..

Apoi, partea noastră e numai strîmtoarea dintre coama Carpaţilor şi Marea Neagră, drumul de trecere a migraţiunilor popoarelor.

De aici toate durerile din trecut.

Aşadar, absurditate geografică, de o parte, şi fatalitate istorică, de alta. La graniţele actuale, suntem o ţara fără viitor. Spre a ne împlini, aici, rolul european , ne trebuie bastionul ce domină această poziniune. De aceea , aţintim către cetatea naturală a Ardealului, către Acropolea românismului. Aici e centru’ , aici – inima romînismului. Aici, într-un palat fermecat, zidit ca în poveşti, s-a adăpostit conştiinţa de neam. Din aceşti munţi tîşnesc izvoarele râurilor noastre ce cară, spre şesul dunarean, în undelelor, suspinurile fraţilor.  De aici au roit dascălii neamului, spre a trezi conştiinţa naţională, în vremurile de uitare de sine. Secaţi izvoarele, nimiciţi pe fraţi, ajutând victoria ungurească, şi nu se va mai zice: <<Românul nu piere>>.

De aceea: vrem Ardealul şi nimic .

De aceea pot rezuma tot ce v-am spus, rostind şi repetând, acest singur cuvant:

Ardealul! Ardealul! Ardealul!’’3

Guvernul condus de Ioan I. C. Brătianu a acţionat cu multă prudenţă şi abilitate, urmărind în acelaşi timp să asigure existenţa statului român dar şi eliberarea teritoriilor aflate sub domniaţie străină. Deşi se declară pentru neutralitatea deplina a României, guvernul a inclinat de la inceput spre Antanta, căutând să obţină din partea acesteia recunoasterea dreptului legitim de unire a Transilvaniei şi Bucovinei cu ţara

Adeziunea maselor din Iaşi la idealul unirii, este exemplificată cel mai bine de intrunirea ,, Federatiei unioniste, din 1 noiembrie de la Iaşi. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost cu totul neaşteptat. O mulţime mare de oameni s-au întîlnit in Piata Unirii, apoi au plecat la gară pentru întîmpinarea conducătorilor Federaţiei( N. Filipescu, Take Ionescu, Vasile Lucaciu, B. Delavrancea, O. Goga etc). De la gară s-a format un ,,imens cortegiu, care a mers la Mitropolie. Adunarea era programată pentru orele 14 , dar deja la orele 13 sala era arhiplină. Datorită caracterului ei larg, reprezentativ această manifestaţie avea să fie considerată o adevarată,,mare adunare natională, .4

Faptul că adunarea a avut loc la Iaşi a sporit si mai mult semnificaţia: ,,Din Iaşi pleacă sunetul trâmbiţii Marii Uniri, după cum în vremuri a sunat Unirea Principatelor,,. În anii neutralităţii un rol foarte important l-a avut presa, nu numai prin funcţia ei de mobilizare a opiniei publice, dar a constituit terenul unei ample dezbateri pe baza problemelor importante ale României. În vara anului 1916, campania antantafililor pentru intrarea României in război a atins punctul culminant.

La 4/17 august 1916 a fost semnat tratatul de alianţă între România si Antanta prin care se recunoştea integritatea teritorială a României precum şi dreptul de a-şi alipi teritoriile locuite de români,iar România trebuia sa declare război Austro-Ungariei pînă la 15/28 august 1916. Rusia trebuia sa acţioneze pe frontul oriental şi în Bucovina, iar aliaţii săpornească ofensiva dinspre Salonic.

Intrarea României in război a creat un entuziasm de nedescris atît in ţară şi în străinătate. N. Iorga imortaliza acest entuziasm in ,,Neamul românesc,,: ,, A sosit un ceas pe care-l aşteptat de peste două veacuri, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gandit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, ce arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte naţiuni, mai fericite, au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picatură de sînge pentru aceasta: dreptul de a trăi pentru noi.,,5

Faptul că a existat un acord deplin între scopul urmărit şi voinţa poporului explică impresionantele manifestaţii care au avut loc.

Imediat după intrarea României în război a avut loc o mare manifestaţie în  Piaţa Unirii. Manifestaţii au fost prilejuite de plecarea pe front a regimentelor găzduite la Iaşi . N.A Bogdan arată că în tot Iaşul vedeai pâlcuri de soldaţi ce urcau spre garnizoana din Copou, însă nimeni nu era trist sau abătut. Peste tot se auzeau încurajări, strigăte de ,,Ura,, , ,,Să îndepliniţi România Mare,, 6 .

În faţa inaintării armatelor germane s-a produs refugierea unei parti a populaţiei, a autorităţilor centrale , a armatei , în Moldova. La sfârşitul lui decembrie 1916 frontul s-a stabilizat pe o linie ce cobora din munţii Oituzului, pe valea Siretului până la Dunăre.

,, Viaţa Moldovei în aceşti doi ani (1916-1918) este o bucată din istora Romaniei independente. Acolo s-a concentrat toată vlaga ţării, acolo e mintea care plănuieşte şi viaţa care loveşte,,.7

În aceste condiţii grele pentru români oraşul Iaşi a devenit nu numai o capitală a unei Românii cintite ci şi centrul refacerii şi al rezistenţei până la capăt.

Ziarul ,,Mişcarea,, , comentând cuvintele lui N. Iorga arată că Iaşul va fi centru în jurul căruia se va realiza România Mare: ,,Iaşul, vechea capitală a vitezei Moldove, Iaşul de unde au pornit toate ideile mari, Iaşul unde s-a faurit România de ieri, Iaşul este oraşul hotărât sa fie locul unde se va făuri România de mâine, România cea mare, care va cuprinde în hotarele ei naturale pe toţi cei ce grăiesc dulcea limbă romanească.,,8

NOTE:

  1. Netea – Spre unitatea statală a poporului român ,Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică , Bucureşti , 1979
  2. Evenimentul , 16 iulie 1914 ,
  3. Idem ,18 martie 1915
  4. Idem ,5 noiembrie 1915
  5. Neamul românesc , 21 august 1916
  6. A. Bogdan – Iaşul leagăn al Unirii neamului românesc , 1916 – 1919 , f. 60-61 (Arhivele statului Iaşi,colecţia N.A.Bogdan,dosar 1) , 479p.
  7. Kiriţescu –Istoria războiului pentru reîntregirea naţională, 1916-1919 , Bucureşti , 1989 , p. 45
  8. Iaşul , în Mişcarea 14 decembrie , 1916
fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*