Drumuri basarabene (Prin Moldova de dincolo de Prut)

Dragi prieteni, în preajma datei de 27.03.2018, în anul centenarului, redăm mai jos un excelent material, întocmit de un important profesor din Negrești.

Acum câţiva ani, la sfârşitul verii, am purces la drum, împreună cu un grup de negreşteni, spre Republica Moldova. Călătoria era răspunsul la o invitaţie făcută de Primăria din satul Tudora, raionul Stefan-Vodă, de a lua parte la festivalul folcloric “Nistrule, pe malul tău”, care se organizează anual de ziua naţională a republicii, 27 August. Ne-a însoţit la festival fanfara “Rotaria” din Vaslui.

Dimineaţa, devreme, am trecut Prutul la vămile Albiţa şi Leuşeni. Apoi ne-am avântat pe drumul spre Chişinău. Drumul urcă şi coboară dealurile şi văile din Podişul Moldovei Centrale (Codrii).

Se ştie că  Podişul Moldovei Centrale (Codrii) ocupă partea de mijloc a republicii. Dealul cel mai înalt este Bălăneşti – 429m, situat în partea de vest a Codrilor. Relieful acestui podiş este fragmentat de văi adânci cu versanţi abrupţi, pe care se dezvoltă numeroase alunecări de teren şi ravene. Vegetaţia forestieră, mai bogată în această zonă, cuprinde îndeosebi păduri de gorun, împreună cu alte foioase şi un bogat subarboret. Câmpurile erau ocupate de livezi, vii, culturi de porumb, iar în apropierea drumurilor, străjuite de două şiruri de nuci, oamenii locului te îndemnau la o degustare de pepeni (harbuji). De-a lungul văilor, unde apele au, de regulă, debite scăzute, se observau numeroase iazuri mai mari sau mai mici. In Codrii, ochii călătorului se minunează de marea diversitate a peisajelor pitoreşti.

Dintre localităţile prin care am trecut, amintim  Lăpuşna, un sat de pe râul cu acelaşi nume. Aici  s-a născut Anastasia, mama lui Alexandru Lăpuşneanu, domn al Moldovei şi nepot al lui Stefan cel Mare. S-au păstrat, din secolele al XVI-lea – al  XVII-lea, ruinele Curţii Domneşti şi beciurile de la vama de pe Drumul Mare Tătărăsc, drum care lega Crimeea de Europa Centrală. Alexandru Lăpuşneanu înfiinţează pârcălăbia Lăpuşnei, ca centru al noii linii de apărare împotriva turcilor şi tătarilor care ocupaseră şi se instalaseră în sudul Moldovei dintre Prut şi Nistru (Bugeac).

Hânceştii (fost Kotovsk), reşedinţa raionului cu acelaşi nume, este aşezat pe Cogâlnic şi număra peste 15000 locuitori. Amintim aici de rezervaţia peisagistică “Pădurea din Hânceşti”, iar – dintre locurile istorice – de castelul lui Manuc-bei, supranumit şi “prinţul armenilor”.

Mai departe, drumul ne duce spre Chişinău. Deja, apropierea se face simţită prin prezenţa construcţiilor de vile noi, adevărate cartiere periurbane. Chişinăul, oraşul – capitală, este aşezat pe valea râului Bâc. Este atestat documentar din anul 1436. Avea o populaţie în jur de 650 000  locuitori ( 2004 ). Populaţia de origine română cuprinde cca. 74% din populaţia municipiului. Mai erau cca. 14% ruşi, 8% ucraineni, bulgari, găgăuzi şi alţii. Reprezintă  cea  mai mare concentraţie de români, după Bucureşti. Este considerat unul dintre cele mai verzi oraşe din Europa.

Trecem  prin sudul oraşului, pe lângă aeroport. Ne îndreptăm spre SE pe valea Bâcului. La 36 km de capitală, se află oraşul Anenii Noi, reşedinţa raionului cu acelaşi nume. Acesta este atestat documentar din 1731 cu numele de Paşcani pe Bâc. Număra peste 23000 de locuitori.

La 83 km de Chişinău, se află oraşul  Căuşeni, reşedinţă de raion. Este aşezat pe râul Botna, afluent al Nistrului. Avea peste 20000 de locuitori. Aici, se păstrează, din sec. al XV-lea – al XVI-lea, biserica semiîngropată “Adormirea Maicii Domnului”. Este singura biserică cu fresce murale din Basarabia. Aceasta arăta, indeosebi interiorul, ca înaintea ultimei reconstrucţii de la 1763 – 1767, adică necesita o refacere urgentă. Se presupune că hanii tătari au cerut să fie o construcţie parţial îngropată în pământ pentru a nu întrece în înălţime moscheea (geamia) din localitate sau înălţimea unui călăreţ pe cal. In localitatea vecină, satul Zaim, a trăit şi activat poetul Alexei Mateevici, autorul, printre altele, şi a poeziei “Limba noastră”, astăzi imn al    Republicii Moldova.

Suntem deja în Câmpia deluroasă a Moldovei de Sud cu altitudini care nu ating 300 m. Aceasta înclină uşor spre Cămpia Mării Negre, la sud, şi spre Câmpia Nistrului de Jos (Inferior) la est şi sud-est. Văile sunt largi, iar interfluviile, aproape plane, pe alocuri uşor văluroase, ating lăţimi de câţiva kilometri. Erau, totuşi, prezente procesele de versant. Dar,  ravenele, alunecările de teren, de mai mică intensitate,  au fost protejate, în mare parte, cu plantaţii arboricole. In ceea  ce priveşte vegetaţia, să nu uităm că suntem în stepa Bugeacului. Dacă D. Cantemir arăta, în “Descrierea Moldovei”, că vegetaţia ierboasă din această stepă  atingea un stat de om, acum ea ocupă suprafeţe restrânse pe terenurile erodate şi pe versanţii abrupţi. Restul suprafeţelor au fost valorificate antropic, îndeosebi pentru agricultură. Câmpurile sunt ocupate de culturi de viţă-de-vie, livezi (îndeosebi piersici), cereale, tutun etc. Aşa se explică prezenţa în zonă, mai ales, a centrelor de vinificaţie, a fabricilor de conserve din legume şi fructe, a numeroase mori şi brutării.

Ne apropiem de ţinta  călătoriei noastre – raionul Stefan – Vodă. Reşedinţa raionului este orăşelul care poartă acelaşi  nume. Acesta se află la circa 120 km de Chişinău şi avea aproape 8000 de locuitori. Este o localitate veche. In raiaua Cetăţii Albe (Akkerman), care se întindea spre nord până la Purcari, se numea Chizil. Orăşelul a fost înfiinţat în 1964 pe locul aşa numit “hutor” Kizil, pe malul râuşorului Kizil, în prezent secat. Din 1964 până în 1990 a fost numit Suvorov. O statuie a marelui voievod Ştefan cel Mare, donată de “Fortus” Iaşi, trona în piaţa publică. Economia oraşului era reprezentată, în special, de Fabrica de Alcool, Fabrica de Confecţii şi agenţi economici particulari. Sfera culturală cuprindea Şcoala de Arte “Maria Bieşu”. De asemenea, localitatea avea două licee: unul cu predare în limba română , Liceul “Ştefan Vodă”, şi unul cu predare în limba rusă, Liceul “Dimitrie Cantemir”.  In raion, erau: un oraş, trei comune şi 19 sate, cu un total de 23 de primării. Populaţia de etnie moldovenească (română) era majoritară (peste 90%). Este un miracol cum populaţia băştinaşă a reuşit să-şi păstreze limba şi tradiţiile sub o lungă ocupaţie turcească (1484 – 1812) şi, apoi, rusească. Un răspuns ar fi, pentru turci,  larga toleranţă etnică şi religioasă a administraţiei acestora.

Peste tot, la consiliul raional, la consiliile locale din satele Tudora şi Antoneşti, am fost primiţi cu pâine şi sare, dovadă a tradiţionalei ospitalităţi moldoveneşti. Localitatea Tudora este situată pe malul drept al Nistrului şi are circa 2500 locuitori. Localitatea Antoneşti ( Antoneuca sau Antonovka sub ocupaţia rusească) avea 3025 locuitori, în anul 2004, din care 3012 români. Satul a fost întemeiat de un mic grup de oameni, în frunte cu boierul Anton, emigraţi din nordul Basarabiei, judeţul Hotin, spre judeţul Cetatea-Albă, din sudul acesteia.

Duminică, 27 August, ziua naţională a Republicii Moldova, ne-am deplasat într-un zăvoi de frasini din lunca Nistrului, pe malul drept al acestuia, pentru activităţile din cadrul festivalului. La această sărbătoare, au participat, pe lângă formaţiile artistice din raion, şi formaţii din România. Fanfara „Rotaria” din Vaslui a fost surpriza  evenimentului, prin  repertoriul ales şi calitatea  prezentării.

Am fost cazaţi la Palanca, ultima localitate din sud-estul republicii. Localitatea apare la 1447 , numindu-se la început  Cetatea lui Iurgheci. Ca şi în alte locuri, şi aici am observat probleme socio-economice şi de altă natură , care sunt consecinţele destrămării unui imperiu.

La întoarcere spre casă, ne-am abătut pe la combinatul de vinificaţie (vinăria) Purcari, complet renovat şi modernizat.   Primul beci din cadrul combinatului datează din 1829. Unitatea producea puţin, circa 1 milion de sticle pe an, dar prin metode tradiţionale. Specialitatea casei este “Negru de Purcari”. Am fost informaţi că, anual, ”o putinică” de 60 litri merge la casa regală britanică. Numele localităţii Purcari apare la 1563 într-un document de la domnitorul Alexandru Lăpuşneanu.

De aici, privind spre răsărit, peste Nistru, vedeam coşurile fumegânde ale termocentralei de la Cuciurgan.

Spre seară, am poposit puţin în Chişinău. Am căutat publicaţii scrise în limba română, dar erau numai în limba rusă. Probabil, cele în română se epuizaseră…

Târziu, ne apropiem de Prut. Se văd la apus pâlcurile de lumini ale localităţilor din România. Mă gândeam la tema propusă spre dezbatere de un primar nistrean: “Ce trebuie să facem să dispară granita de la Prut ?! “  Deocamdată…..rămânem două State şi o Naţiune.

Inchei cu câteva versuri dintr-un cântec popular  basarabean:

„Prutul esta ni disparti.

Prutul  esta  n-ari moarti ?

Dar ne-om pune noi cândva

Si cu gura l-om săca!”

                                                                       Profesor  Constantin Săvuţă

                                                                       Negreşti – 2018

 

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*