Negreşti este un oraş de rang III, cu o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori. Denumirea oraşului provine de la vornicul Negrea, unul dintre cei mai puternici feudali ai timpului său, prezent în Sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun, în anii 1401-1429.
Din teritoriul administrativ al oraşului fac parte şi localităţile componente: Căzăneşti, Cioatele, Glodeni, Parpaniţa, Poiana şi Valea Mare
Localitatea Negreşti este situată în bazinul superior al râului Bârlad, pe partea stângă, la o răscruce de drumuri din nordul Podişului Central Moldovenesc, la distanţă aproximativ egală între Municipiile Roman şi Iaşi -50 km- şi la 35 km de Municipiul Vaslui.
A fost cercetată arheologic într-o campanie din 1954-1955, ulterior cercetători ai Muzeului Judeţului Vaslui au efectuat săpături arheologice care dovedesc vechimea populării acestor meleaguri de peste 2000 ani. Menţionat relativ târziu (1590-1591), celelalte sate din zonă sunt menţionate mai devreme. Negreşti este o aşezare arhaică, vechimea sa putând fi demonstrată cu argumentele arheologiei toponimiei şi în lipsa documentelor istorice, cu ajutorul spiţelor de neam pentru veacurile XV ş XVI.
Prima menţiune documentară (1590-1591) nu oferă niciun indiciu asupra vechimii, dar toponimul Negreşti trimite la un Negrea pe care îl vom identifica printre marii boieri din veacurile XIV-XV, la capătul unei reconstituiri genealogice care inrudeşte în sens cronologic şi invers, familiile Huhulea, Sturza, a lui Toader logofăt, Tautu logofăt şi a lui Negrea, vornicul lui Alexandru Cel Bun.
Moşia Negreşti se va transmite prin moştenitori şi unele părţi prin vânzări în familiile Sturza, Paladi, Hrisoverghi, Roset, Mavrocordat şi Sutu.
În anul 1790 este menţionat cu activitate comercială, iar în 1820 este menţionat cu dughene, aceasta datorită unei populaţii evreieşti numeroasă ,începând cu anul 1800.
În 1845 este menţionat prin Hrisov domnesc cu târg.
În anul 1894 este mistuit de un incendiu şi reconstruit în mare parte, structura stradală fiind cea de după incendiu.
