Cetăţenii oraşului Negreşti solicită extinderea rețelei de gaze naturale

Mai mulţi cetăţeni ai oraşului Negreşti, au participat în data de 22.03.2018  atât la ședita de comisii cât şi la cea de plen  a Consiliului Local Negreşti unde au solicitat extinderea reţelei de gaze naturale pe străzile Al. I. Cuza, Abator şi Caragiale.  Doi dintre consilierii PSD au susţinut că au depus, în trecut, liste cu semnături  ale cetăţenilor care solicitau extindere reţea, la secretariatul Primăriei.

Răspunsul primarului oraşului la solicitările de alimentare cu gaze a fost că nu sunt suficienţi bani şi că se va face extindere atunci când vor fi. A propus şi ca, în perioada următoare, împreună cu reprezentanţi ai cetăţenilor să meargă în audienţă la directorul distribuitorului de gaze din Vaslui poate găsesc soluţii de extindere cu fonduri din surse proprii sau pe credit.

Referitor la această problemă, consilierul local PNL, Cristi Rusu a spus: „În şedinţa de aprobare a bugetului local pentru anul 2018, din februarie, a fost prezentată de către consilierul primarului, dl. Vasile Istrate, o singură listă cu aproximativ  40  semnături ale cetăţenilor de pe strada Mihail Kogălniceanu, care solicitau extindere reţea gaze naturale. Pentru această extindere, până la limita cu satul Siliştea, com Todireşti era prevăzută şi finanţare în valoare de 400.000 lei. Referitor la această finanţare, domnul primar, a susţinut că vine de la Consiliul Judeţean şi are destinaţie precisă această stradă.  Nicio altă listă cu alte solicitări nu a fost la mapa de şedinţă şi nu s-a luat în discuţie. Există o mare lipsă de transparenţă venită din partea conducerii executive a oraşului şi de multe ori deciziile se iau de câteva persoane în spatele uşilor închise. Dacă am fi avut cunoştinţă despre alte liste cu solicitări, poate se găseau şi soluţii de finanţare, prin prioritizarea nevoilor oraşului “

De altfel în proiectul iniţial de buget nu erau prevăzute sume nici pentru alimentarea cu gaze naturale a Școlii Generale din oraş. La iniţiativa unor consilieri, a fost transferată suma de 400.000 lei  de la lucrări Piaţă Agroalimentară pentru record gaze şi acoperiş la această şcoală, cunoscându-se faptul că într-un corp de clădire se infiltrează apa in clasele de curs atunci cănd plouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*