NEGREŞTI – locuri, oameni, fapte

Motto:”Atâta veselie era în firea acestui ţinut, care nu e nici la munte, nici la şes şi se împărtăşeşete deo îndoită frumuseţă!”

        N. Iorga

În textul de mai jos, voi aborda câteva aspecte legate de localitatea noastră: aşezare, privire istorică, unele aspecte economice , învăţământ, populaţie, satele aparţinătoare – scurt istoric , perspective.

Aşezare. Teritoriul administrativ al oraşului Negreşti este amplasat în sectorul mijlociu al Podişului Central Moldovenesc, numit geografic Depresiunea Negreşti.. În cadrul judeţului Vaslui, este situat în nord-vestul acestuia la limita cu judeţul Iaşi.

Limita administrativă urmăreşte aliniamentul înălţimilor maxime care conturează acest teritoriu. Astfel, spre sud şi sud-vest limita trece prin înălţimile din Zarea Oşeşti -349 m şi Dealul Humăria – 364 m (înălţimea maximă, în punctul numit Groapa Lupilor). Înspre nord-vest şi nord sunt dealurile Cheia – 230 m şi Dumbrava – 287 m, iar la nord-est şi est, dealurile Căzăneşti (Podiş) – 277 m şi Glodeni – 271 m. Spre sud-est, limita intersectează văile Bârladului şi Stavnicului. În interiorul acestor limite, teritoriul oraşului Negreşti depăşeşte uşor suprafaţa de 61 km² sau 6103 ha.

Locuire. Primele forme de viaţă umană pe teritoriul oraşului Negreşti, dovedite arheologic, aparţin neoliticului (epoca pietrei), epocă cuprinsă între mileniile V – II î.d.Hr.  Descoperirile arheologice demonstrează prezenţa pe acest teritoriu a comunităţilor umane din cele mai vechi timpuri şi continuitatea existenţei lor în secolele şi mileniile ce au urmat.

Numele. Negreştii Vasluiului îşi i-au denumirea de la vornicul Negrea, unul dintre cei mai puternici boieri ai timpului său, prezent în Sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun, între anii 1401 -1429. Dar, prima atestare documentară a satului Negreşti aparţine anilor 1590 – 1591.

Privire istorică. Moşia Negreşti va fi stăpânită de boieri însemnaţi, descendenţi ai lui Negrea pe linie bărbătească sau femeiască sau, uneori, prin cumpărare. Dintre aceştia, se disting Toader, pisarul lui Ştefan cel Mare, apoi membrii ai familiilor Huhulea, Sturza, Hrisoverghi, Rosett,  Mavrocordat, Şuţu. Moşia se va împărţi, după anul 1600, în partea de sus (aprox. satele Negreşti şi Valea Mare), proprietate boierească, şi partea de jos (Rediul Mogâldii, azi Poiana), proprietate răzăşească.

În evoluţia localităţii, o etapă distinctă va fi înfiinţarea legală a târguşorului Negreşti, în anul 1845. Negreştii fac parte din categoria târguşoarelor apărute adiacent satelor preexistente. Târgul Negreşti a început să se dezvolte în jurul anului 1800. Acesta evoluează, încât în 1845, când aici se înregistrau 72 de negustori, dintre care doar 11 erau români, ceilalţi fiind evrei, proprietara moşiei, Efrosina Roset, obţine cu uşurinţă hrisovul domnesc (26 noiembrie 1845) de recunoaştere oficială a statutului de târg al aşezării. Pe hărţile ulterioare, chiar din deceniul al treilea al sec al XX-lea, vom identifica două entităţi administrative: Negreşti-Târg şi Negreşti-Sat. Târguşorul Negreşti va deveni liber, prin răscumpărare, în prima parte a sec. al XX-lea (aprox. anul 1929).

La 10 aprilie 1894, târgul a ars aproape în întregime (143 de case), scăpând de foc doar câteva, între care subprefectura, cazarma, spitalul şi şcoala de băieţi. După dezastru, târgul a fost refăcut pe o reţea stradală geometrică, păstrată fără modificări până astăzi. Frumoasele case de odinioară au fost înlocuite pe străzile Unirii şi Ion Brătianu ( în prezent N. Bălcescu), de dughenile, prăvăliile şi locuinţele evreilor. În 1895, se construieşte clădirea primăriei comunale, pe str. M. Kogălniceanu. După 1950, aici va funcţiona primăria raională şi, apoi, primăria oraşului Negreşti. În prezent, cu arhitectura modificată, a devenit Centrul de Tineret.

Economie. Deoarece între anii 1864 şi 1950, localitatea a fost reşedinţă de plasă (subdiviziune administrativă în cadrul judeţului), a avut  şansele dezvoltării unui centru administrativ, cu poştă, spital, judecătorie de ocol, mai multe şcoli şi altele. Economic, în prima jumătate a sec. al XX-lea, se impune agricultura urmată de comerţ şi meşteşuguri. În rândul unităţilor aşa-zis industriale, intrau atelierele  meşteşugăreşti şi cele două mori mecanice. În ultimele decenii ale sec. al XIX-lea, la Poiana şi Parpaniţa mai funcţionau mori de apă. La sfârşitul primei jumătăţi a sec. al XX-lea, industria negreşteană se rezuma la două mori sistematice, o presă de ulei, un darac pentru lână, o piuă pentru sumane şi vopsitorie, un cuptor de uscat legume şi fructe, o sifonărie şi cazane de ţuică.

Începând cu anul 1948, Negreştii intră în cursul istoric impus de schimbarea regimului politic. La 6 septembrie 1948, Marea Adunare Naţională (parlamentul) votează legea pentru noua împărţire administrativ-teritorială a ţării în regiuni şi raioane, desfiinţându-se judeţele. Ca urmare, târgul Negreşti, fostă reşedinţă de plasă, devine reşedinţă de raion, în cadrul regiunii Iaşi şi, în acelaşi timp, reşedinţa comunei Negreşti cu cele şase sate în componenţă.

Între 1950 şi 1968 se constată o oarecare schimbare a structurii sociale, datorită dezvoltării sectorului serviciilor şi a celui meşteşugăresc.  Astfel, se construiesc: o policlinică pentru întreaga zonă Negreşti, o staţiune de maşini agricole şi alte mici obiective economice ( Centrul de vinificaţie  – care din anul 1971 va funcţiona într-un local modern, Cooperativa Meşteşugărească şi Şantierul de construcţii, secţia de panificaţie). Zestrea edilitar-urbanistică se îmbogăţeşte cu noi construcţii, precum: Casa de Cultură , actuala clădire a Primăriei şi filiala raională a Băncii Naţionale.. Până în 1960 au apărut şi primele blocuri de locuinţe pe str. N. Bălcescu( blocurile nr. 1 şi nr. 2).

La 27 mai 1968, s-a emis Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.S.R., nr. 1130,  pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vaslui. Hotărârea a intrat în vigoare de la 1 august 1968, odată cu publicarea în Buletinul Oficial al R.S.România. Prin documentul de mai sus localitatea Negreşti este declarată oraş, al patrulea din jud. Vaslui. Satele fostei comune Negreşti intră în componenţa oraşului ca sate aparţinătoare.

Noul statut urban a impus includerea Negreştilor în planurile centralizate de dezvoltare a jud. Vaslui. Acest lucru este confirmat de creşterea substanţială a volumului de investiţii alocat oraşului în deceniul 1970 -1980. Putem afirma că, numai într-un deceniu, dezvoltarea social-economică a oraşului a făcut un salt uriaş. Reprezentative pentru industria oraşului au fost Fabrica de Utilaj pentru Construcţii (F.U.C.), intrată în producţie în 1980, lângă fostul atelier mecanic care funcţiona de la 1 martie 1973, Filatura de bumbac (dec. 1980), şi secţia de mobilă (înfiinţată în 1969) care,. din anul 1977, devine secţie a I.P.L. Vaslui.  Deceniul 1981 – 1990  adaugă noi elemente în dezvoltarea socio-economică a localităţii.

Agricultura a urmat,după 1950, calea sovietică de organizare, care prevedea două tipuri de exploatări: întreprinderi agricole de stat(G.A.S./I.A.S.) şi asociaţii ale ţăranilor(întovărăşiri comasate apoi în G.A.C./C.A.P.). Colectivizarea s-a  desfăşurat în ritm intens uneori cu metode brutale. Ţăranii care se împotriveau punerii terenurilor în comun erau denunţaţi drept „chiaburi” În 1952 din 1241 capi de familie, 23 erau consemnaţi în această categorie. Primele întovărăşiri apar încă din anii 1952 -1954 la Glodeni şi Negreşti. În 1958 erau 10 unităţi. Primele G.A.C./C.A.P. s-au înfiinţat în 1958, la Negreşti şi Valea Mare. În 1962, prin comasare, s-au constituit 2 unităţi cooperatiste  – la Negreşti, care includea şi satele Valea Mare, Poiana şi Cioatele, şi la Parpaniţa, care cuprindea şi satele Glodeni şi Căzăneşti. Agricultura de stat a fost reprezentată prin două ferme, la Negreşti şi Glodeni, care aparţineau de I.A.S. Laza. Mai târziu, au aparţinut de I.A.S. Todireşti.

Dar, deceniul 1981-1990 a fost şi unul al dezastrului simţit şi pe plan local. Hotărârea conducerii centrale de a se plăti datoria externă a ţării până la ultimul dolar a forţat exporturile, unde, pe lângă produsele industriale s-au adăugat şi cele agricole. Pâinea începea să lipsească, fiind distribuită la cartelă. Oamenii au rămas fără mâncare. Magazinele alimentare erau mai mult goale. Nu s-a murit de foame, dar goana după hrană a devenit principala preocupare. S-a dezvoltat, ca în toată ţara, o interesantă cultură a cozii (pentru pâine, carne, drojdie, săpun de toaletă, pastă de dinţi etc.). Cafeaua şi fructele tropicale  se obţineau numai cu “bileţel” de la organele de partid şi de stat. În blocuri era frig. Singurul program de televiziune s-a redus iniţial la trei ore, apoi la două ore de emisie pe zi. Programul de muncă se prelungea peste limitele legale, nu numai sâmbăta (care era zi de lucru), dar uneori şi duminica. Elevii, împreună cu profesorii lor, în loc să înceapă şcoala în septembrie, o începeau în octombrie, de multe ori în noiembrie, deoarece  până atunci, munceau pe câmp.

Învăţământ. În Negreşti, primele începuturi şcolare într-un sistem organizat aparţin sec. al XIX-lea. În 1865, ia fiinţă o şcoală de băieţi, iar în 1871 una de fete. În 1945, cele două şcoli se unifică sub numele de Şcoala elementară cu clasele I-VII. De asemenea, înainte şi după anul 1900, funcţionau şi şcoli ale comunităţii evreieşti. În toate cele 6 sate aparţinătoare şi în Negreşti-Sat, au funcţionat şcoli primare, iar, după 1955, şi primele grădiniţe de copii. Şcoli gimnaziale s-au înfiinţat şi în satele Căzăneşti (1962-1963) şi Valea Mare (1969-1970). Din anul şcolar 1970-1971, şcoala din Căzăneşti se va muta în localul nou de la Parpaniţa.

Învăţământul liceal începe la 1 sept. 1958, când a luat fiinţă Şcoala Medie Mixtă „23 August”, iniţial cu o primă clasă( a VIII-a). Din 1959 cursurile liceale se mută în noua clădire de pe str. Gării (azi Şcoala Gimnazială “MihaiDavid”) până în  1977, când se  mută în actualul local. Din 1961 (după alte surse 1958 ), funcţionează Şcoala profesională de mecanici agricoli. În localul acesteia va funcţiona , începînd cu anul şcolar1974-1975, Liceul agroindustrial. În anul 1999, cele două licee din oraş fuzionează sub numele de Grup Şcolar Industrial, devenit astăzi Liceul Tehnologic “N. Iorga”.  Din anul 1977 funcţionează o şcoală specială.

             Şi din rândul negreştenilor s-au ridicat un număr mare de valoroşi medici, profesori, jurişti, ingineri, cercetători, economişti, ofiţeri superiori (chiar generali), oameni de afaceri etc.  Din lipsă de spaţiu amintim doar câteva nume: Mihai David (1886-1954) – profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, patronul spiritual al Şcolii Gimnaziale; Neculai Macarovici(1900-1979) – geolog şi paleontolog, membru corespondent al Academiei Române; Constantin Macarovici (1902-1984 ) – doctor în chimie, membru corespondent al Academiei Române;

 Populaţia oraşului Negreşti

Dinamica populaţiei totale pentru anii: 1899, 1912, 1930, 1956,1966,1977,1992,2002,2011

Se constată o evoluţie numerică a populaţiei până la recensământul din 1966. Scăderea numerică din următorul deceniu  se explică, îndeosebi, prin desfiinţarea raioanelor şi reapariţia judeţelor după anul 1968. O serie de instituţii raionale se vor desfiinţa sau vor fi comasate în instituţii similare judeţene. Odată cu acestea a plecat şi personalul angajat. Investiţiile judeţene şi republicane au venit, îndeosebi, după 1975. Creşterile din 1992 şi 2002 se explică  prin dezvoltarea platformei industriale a oraşului, dezvoltarea fondului locativ, a serviciilor. Spre oraş va fi atrasă forţă de muncă din comunele învecinate. şi din alte zone. Scăderea numerică din anul 2011(ultimul recensământ)  are mai multe explicaţii: tendinţa generală de dezindustrializare cu pierdera treptată a locurilor de muncă şi părăsirea localităţii, migraţia externă temporară sau definitivă a populaţiei tinere, bilanţul natural al populaţiei a devenit negativ (mai multe decese decât naşteri), fenomenul de îmbătrânire a populaţiei etc.

          Satele aparţinătoare oraşului – scurt istoric

          Căzăneşti – apare într-un document din 1772 cu acest nume. După 1864 a făcut parte din com. Negreşti. Pentru puţin timp, între 1925 şi 1929, a aparţinut de com. Parpaniţa. În 1889, populaţia cuprindea 70 de familii sau 350 de locuitori români. În partea de NV a satului, se afla o biserică făcută de un anume Buzdugan.

Glodenii – după 1865, aparţine, alternativ, de com. Negreşti (1876, 1906, 1930) sau de com. Parpaniţa (1865, 1887, 1925). La 1889, se consemna existenţa a 70 familii cu 354 de suflete şi faptul că are o biserică făcută de Constantin Ciurdea la 1868. Alte denumiri: Glodenii Cuzei (paharnicul Ioan Cuza -1772); Glodenii Banului Cuza – 1780; Glodenii Banului Arghirie Cuza(1803). Peste deal, satul Rateşu Cuzei poartă numele tot de la Arghire Cuza. Iordache Cuza, din ramura lui Arghire Cuza, a fost văr primar cu domnitorul Al. I. Cuza.

Parpaniţa – apare în documente, mai ales în prima jumătate a sec. al XIX-lea,  cu numele de Boţeşti sau Parpaniţa. Aparţine , alternativ de com. Parpaniţa sau com. Negreşti. În 1925, înglobează satul Rediu. Un document de la 1889 ne spune de existenţa a 182 de suflete, de biserica zidită de Petru Rosetti, de o moară de apă pe Stavnic. Alte denumiri: Buţăştii-1837, Boţeştii-1865, Parapaniţa, Părpăriţa, Porpaniţa.

          Valea Mare – se formează cam prin deceniul al treilea al sec. al XIX-lea, pe  moşia Valea Mare , parte din moşia Negreşti, cu locuitori din Negreşti şi din alte sate. În primii ani era un cătun al satului Negreşti (1832). În 1865 este sat în com. Negreşti. În 1909 înglobează teritoriul satului Cioatele, devenit cătun. Între 1925 şi 1929 este sat în com. Poiana. În 1952 pierde cătunul Cioatele. La 1889 avea 59 de familii şi  424 de locuitori.

Poiana (Rediul Mogâldei sau Rediul Mogâldesc) – este  posibil să fi apărut pe la începutul sec. al XIX-lea în partea de jos a moşiei Negreşti (răzeşească). Toponimul Rădiul Mogâldesc sau Poiana apare într-un document din anul 1836. Primul din neamul Mogâldeştilor, ca răzeşi în Negreşti, a fost Simion Mogâldea (1643). În 1820 era cătun al satului Negreşti. În 1865 este sat în com. Negreşti. După anul 1896, apare în documente numai cu numele Poiana. Pentru doar patru ani, 1925-1929, este sat în com. Poiana. În 1899, avea 33 de familii cu 180 de locuitori. Satul avea o biserică de piatră de la 1873, făcută de Nicolae Şoroneanu. Moşia era proprietatea spitalului Drăghici din Vaslui.

          Cioatele – în 1904 era sat în com. Negreşti.  În 1909, este desfiinţat ca sat şi devine cătun al satului Valea Mare.  În 1952, îl găsim ca sat, cu numele de Cioatele, în com. Negreşti

Negreşti – Sat . Din Marele Dicţionar geografic al României, vol. 4, Bucureşti – 1901, pag. 487, aflăm că aparţinea de com. Negreşti, plasa Funduri, alături de Târguşorul Negreşti, fiind plasat în  partea de SE a acestuia. Aşezat pe stânga Bârladului este despărţit de Târg printr-un mic pârâiaş. Avea 134 de familii cu 668 de locuitori. Din documentul menţionat, mai aflăm că peste Bârlad (un vechi curs al acestuia) se afla o mică mahala compusă din vreo 25 de familii de ţigani, stabiliţi aici de la 1864. Mai înainte locuiau în pădurea comunei. Aceşti ţigani au fost împroprietăriţi prin legea rurală din 1864 şi sunt descendenţi din foştii robi ai hatmanului Nicolae Mavrocordat.

După 1990, principalele unităţi economice au fost privatizate sau au fost dezafectate, în tendinţa generală de dezindustrializare. A crescut numărul şomerilor, mulţi dintre aceştia şi alţii au luat drumul străinătăţii.  Legea fondului funciar din 1991(„decolectivizarea”) a dus la fărâmiţarea excesivă a proprietăţilor, dezvoltate apoi ca  mici ferme agricole, subvenţionate şi cu fonduri europene după 2007

profesor Constantin Săvuţă