În lista de investiții pe anul 2023, aprobată de CL Negrești se află și achiziția unui autoturism cu capacitate cilindrică de 1600 cmc, necesar pentru buna desfășurare a activității instituției Primăriei orașului Negrești.
Se dorește ca celebrul MCV cu nr VS-O5-PON, vechi de peste 16 ani să fie ”pensionat”. Cheltuielile cu reparația acestui autoturism din ultimii ani, au condus la decizia de a fi înlocuit.
Modernizarea parcului auto al primăriei face parte dintr-un plan mai amplu implementat în ultimii doi ani și jumătate și a presupus până acum următoarele achiziții:
- Achiziția buldoexcavator cu utilaje conexe( din fonduri europene)
- Achiziție autoturism DUSTER
- Achiziție tractor cu utilaje conexe
- Achiziție autoutilitară basculantă în trei părți (din fonduri europene)
În planul viitor de achiziții cu fonduri europene se află, potrivit declarațiilor făcute de primar, utilaje moderne care cu care să se poată mătura strada și trotuarele. Știm că aceste utilaje sunt scumpe iar pentru achiziția lor este necesara o suma de aproximativ 120.000 EURO.