Resursele financiare proprii ale orașului Negrești sunt foarte mici și nu asigură banii necesari nici măcar pentru plata utilităților și a salariilor. În acest sens , singura șansă de dezvoltare a orașului Negrești este atragerea fondurilor din alte surse, inclusiv cele europene.
Acest lucru se pare că-l cunoaște și actuala administrație a orașului.
În ședința de CL din ianuarie, la inițiativa primarului, au fost aprobate trei proiecte de investiții care au în vedere atragerea de fonduri europene prin Programul Operațional Regional, Prioritatea 4. și 6. Nord-Est.
Cel mai important proiect este cel care prevede Dezvoltarea durabilă a mobilității urbane în orașul Negrești, județul Vaslui.
Prin realizarea acestui proiect integrat se vor realiza mai multe acțiuni cu impact pozitiv asupra orașului:
- Înființarea sistemului public de transport local, achiziționarea de material rulant, electric cu eficiență ridicată, asigurarea mobilității urbane pentru locuitori, modernizarea infrastructurii rutiere pe traseele deservite de transportul public local, reducerea emisiilor de CO2, crearea infrastructurii conexe sistemului de transport public local ( stații de autobuz, stații de încărcare electrice, autobază, amenajarea de park&ride-uri).
Concret se propune modernizarea a peste 8 Km de străzi (V. Alecsandri, Gării-Valea Mare, Libertății, etc), crearea de trasee de transport public în lungime de 43,17 Km (toate satele aparținătoare vor fi legate de oraș cu transport public), crearea de trasee de bicicletă în lungime de 11, 7 Km, construirea și dotarea Autobazei în fața sălii de sport, crearea de parcări de tip ”park&ride” strada abator fostul parc Horeanca, înlocuirea stațiilor de autobuze existente cu stații performante dotate cu panouri electronice care vor oferi informații în timp util.
Valoarea totală a investiției este de 8.000.000 EURO fără TVA.
Pentru obținerea finanțării se vor depune proiecte la ADR Nord-Est unde vor fi analizate și punctate. Perioada de depunere a proiectelor nu a fost încă deschisă, dar se estimează că în vara acestui an va fi accesibilă.
Sunt proiecte foarte ambițioase care necesită eforturi susținute atât umane, financiare și de logistică, dar care pot transforma substanțial orașul Negrești.
Să sperăm ca ele vor fi implementate cu succes!