Castelul Sturdza de la Miclăuşeni

          Nu departe de oraşul Roman (la cca 20 de km), înspre Tg.Frumos, se află satul Miclăuşeni, unde dăinuie o construcţie unică în România, castelul Sturdza.              

Acesta, cunoscut şi sub numle de Palatul Sturdza, este construit în stil neogotic, între anii 1880 – 1904, de către Gheorghe(George) Sturdza şi soţia sa, Maria.  În prezent, se află în proprietatea  Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi este inclus pe lista monumentelor istorice din jud. Iaşi, din anul 2015, ca parte a ansamblului Mănăstirea Miclăuşeni. Ansamblul cuprinde trei monumente: Biserica, datând din 1787, Castelul Sturdza – datând din sec. al XVII-lea, reclădit în 1752 şi finalizat ,cu aspectul actual, între anii 1880 şi 1904 şi Parcul – datând din sec. al XIX-lea.

Vasile Alecsandri, un prieten apropiat al Mariei Sturdza, într-o poezie din 1887, dedicată acesteia, surprinde plastic locul în care se află poate cel mai insolit castel al Moldovei.

„Pe o culme învecinată / Cu a mea luncă din Mirceşti /

O zidire se arată / De pe timpuri bătrâneşti. /

E castelul unde-n pace / Castelana ne-n-cetat /

Cu-a sa mână mult dibace / Scrie pagini de-admirat”.

De ce Miclăuşeni? Pe la 1410, Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, dăruia vornicului Miclăuş (1380 – 1440 ), membru în Sfatul Domnesc, o moşie întinsă, situată în apropiere de Lunca Siretului, moşie care îi va purta numele şi va deveni celebră prin castelul de mai târziu: Miclăuşeni. După mai multe vânzări succesive ajunge, pe la 1700, în posesia fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza. Sturdzeştii au construit pe moşiile lor reşedinţe impunătoare, din care azi mai dăinuie cele de la Miclăuşeni, Ruginoasa, Şcheia şi Popeşti. Conacele de la Miclăuşeni şi Ruginoasa seamănă izbitor prin stilul neogotic. Doar conacul de la Miclăuşeni a rămas de la început până la sfârşit, în posesia fam. Sturdza şi a urmaşilor direcţi. Celelalte au fost înstrăinate.

Urmărind genealogia fam. Sturdza, trebuie să remarcăm câteva nume:

          Ioan Sturdza (1710-1792), fiul lui Sandu Sturdza, construieşte la Miclăuşeni un conac cu două niveluri, care se va menţine până la 1880, când George A. Sturdza l-a reconstruit în forma frumosului castel de la Miclăuşeni. Tot Ioan Sturdza construieşte, lângă conac, prima biserică din zid. Subliniem faptul că mai toţi principalii reprezentanţi ai fam. Sturdza au fost şcoliţi în Apus ( Germania, Franţa, Austria sau Italia.)

Dimitrie Sturdza (1756 – 1846), fiul lui Ioan Sturdza, a fost un boier luminat, care a pus bazele vestitei biblioteci de la Miclăuşeni. În anul 1842, Dimitrie Sturdza a reclădit din temelii biserica mănăstirii Barboi din Iaşi, veche ctitorie a fam. Sturdza, în care se află mormântul domnitorului Ioan Sandu Sturdza (1822 – 1828). La Miclăuşeni, în conacul lui Dimitrie Sturdza, şi-a petrecut copilăria şi nepoata sa de fiică, Elena Rosetti – Solescu, care va intra în istorie ca Doamna Elena Cuza.

Alecu (Alexandru) Sturdza (1803 – 1848), care va moşteni domeniul de la Miclăuşeni, a fost un administrator riguros, amenajând pe o suprafaţă de 42 hectare, în jurul conacului, un frumos parc în stil englezesc. Proiectele sale au fost întrerupte de moartea prematură, la doar 45 de ani. El a murit de holeră în anul 1848, existând suspiciuni că ar fi fost otrăvit din ordinul domnitorului, văr primar cu acesta. Alecu Sturdza a îmbrăţişat ideile revoluţionarilor de la 1848. El a avut trei copii: Dimitrie, George şi Matei.

Dimitrie A. Sturdza (1833 – 1914) ajunge membru al Academiei Române (1871), ministru în diferite cabinete , prim-ministru (de patru ori) şi şef al Partidului Naţional Liberal, între 1892 şi 1909.

George A. Sturdza (1841 – 1909) va moşteni domeniul Miclăuşeni de la mama sa, Ecaterina Sturdza, şi va construi castelul între anii 1880 şi 1904, pe locul fostului conac. George Sturdza s-a căsătorit, în 1869, cu Maria Ghica (1852 – 1937) , fiica scriitorului şi omului politic Ion Ghica. Maria Ghica şi George Sturdza au avut o fiică, Ecaterina (1873 – 1953). Aceasta se căsătoreşte în 1897 cu Şerban Cantacuzino.   Rămasă văduvă, prin moartea soţului în 1918, Ecaterina va administra domeniul până în anii 1950. Neavând copii, Ecaterina şi Şerban Cantacuzino îl vor înfia pe Matei Ghica Cantacuzino, nepot de soră pentru Şerban şi văr primar pentru Ecaterina.

La castelul de la Miclăuşeni a domnit întotdeauna atmosfera primitoare şi ospitalitatea gazdelor. Printre numele celor care au vizitat castelul Miclăuşeni amintim pe Elena Rosetti- Solescu, Ion Heliade –Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, episcopul Melchisedec al Romanului, Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri, George Enescu ş.a. În afara rudelor şi cunoscuţilor, castelul de la Miclăuşeni a mai găzduit şi două capete încoronate: În 1898, pe Carol I, şi în 1938, pe viitorul rege Mihai I. Miclăuşeni este şi satul de origine al poetei Otilia Cazimir.

Un loc important în cadrul castelului l-a avut biblioteca familiei, poziţionată în centrul acestuia. Pasionat de cărţi, George Sturdza este cel care a adunat la Miclăuşeni peste 60000 de volume: incunabule (cărţi foarte vechi şi preţioase ), cronici, letopiseţe, rare ediţii princeps (prima ediţie tipărită a unei opere literare care a existat anterior doar ca manuscris) etc. Biblioteca din Miclăuşeni a avut neşansa de a nu fi evacuată în momentul în care frontul (1944) se apropia de Miclăuşeni. În iarna 1944 – 1945, în castel au fost încartiruiţi prizonieri germani. Aceştia au fost primii care au devastat biblioteca, folosind cărţile ca sursă de încălzire. Apoi, soldaţii ruşi au desăvârşit dezastrul. Paznicii au vândut căruţe de cărţi magazinelor din Tg. Frumos, pentru a fi folosite ca ambalaj. Doi anticari ieşeni au vândut un camion de cărţi Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi. În 1945, Episcopia Romanului, cu acceptul Ecaterinei Cantacuzino, fiica lui George Sturdza, a ridicat ce a mai rămas din preţioasa bibliotecă: mii de scrisori, acte şi documente de moşie, 4000 de cărţi şi 1500 de manuscrise. Toate acestea au fost preluate de Arhivele Statului – Iaşi. Dintre cele cca 60000 de volume, aproape 50000 au fost arse, distruse sau furate în anii 1945 – 1950.

Prin distrugerea bibliotecii de la Miclăuşeni s-a produs o pierdere irecuperabilă pentru cultura română. Câteva titluri ce s-au salvat din biblioteca miclăuşeană: Homer, Iliada şi Odiseea (1555), Herodot, Istorii (1608), Biblia poliglotă (10 vol. 1628 – 1645), Aristotel, Opera omnia (1654), Tacitus, Opere (1685), Noul Testament de la Bălgrad (1648), Psaltirea lui Dosoftei (1 673), Cicero, Opera omnia (1724), Platon, Opera omnia (1840) etc.

În 1864, în timpul reformei agrare a lui Cuza, George Sturdza, proaspăt proprietar al moşiei Miclăuşeni, a împroprietărit pe săteni cu 1810 fălci de pământ ( cca 2715 ha). În 1921, prin reforma agrară, ţăranii din Miclăuşeni au fost împroprietăriţi cu 1683 ha, parcelate în 810 loturi. Din povestirile apropiaţilor săi, se spune că George Sturdza avea obiceiul să-şi scoată pălăria când se întâlnea cu ţăranii, care îi purtau un respect profund.

         Castelul de la Miclăuşeni a rămas în posesia fiicei sale, Ecaterina Cantacuzino, până în 1944, când îl părăseşte de teama sovieticilor. Mai întâi, aşa cum s-a menţionat mai sus,  prizonierii germani şi apoi trupele sovietice jefuiesc castelul, ard cea mai mare parte din bibliotecă şi din mobilier. Au fost arse, distruse sau furate cca 50000 de volume, manuscrise, colecţia de arme şi costume medievale, piesele numismatice, tablourile, bijuteriile, argintăria, statuete şi obiecte de mobilier.

La 21 aprilie 1947, Ecaterina Cantacuzino a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăuşeni, împreună cu parcul de 30 hectare de pădure, biserica şi toate dependinţele cu scopul de a se amenaja o mănăstire de maici. În acelaşi an, 1947, s-a amenajat mănăstirea. Ecaterina Cantacuzino se va călugări sub numele de Maica Macrina. La 1 mai 1953, aşezarea monastică a fost desfiinţată, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din judeţul Botoşani. Aici moare, în 1953, Ecaterina Cantacuzino (Maica Macrina).

Domeniul Sturdza de la Miclăuşeni intră, începând cu anul 1953, în proprietatea statului. În anii următori a primit destinaţii neadecvate care au dus la degradarea  interioarelor şi exterioarelor (depozit militar de explozibil, casă de odihnă pentru copii, şcoală de copii cu handicap sever).

Astăzi, castelul Sturdza din Miclăuşeni se află în administrarea Mănăstirii Miclăuşeni (reînfiinţată în 1994). În anul 2001 castelul Sturdza a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Lucrările de restaurare a Ansamblului Miclăuşeni sunt deja vizibile şi vor continua.

Lângă peretele nordic al bisericii de la Miclăuşeni, într-un mic cimitir de familie, sunt înmormântaţi  aproape toţi proprietarii castelului, împreună cu rudele lor. Amintesc câteva nume:  Ecaterina Sturdza, mama lui George Sturdza, Gheorghe (George) Sturdza, Şerban Cantacuzino, soţul Ecaterinei Cantacuzino, Maria Sturdza, mama Ecaterinei Cantacuzino, Ecaterina Cantacuzino (Maica Macrina).

…………………………………………………………………………………………………..

Rândurile de mai sus au fost inspirate de o recentă vizită făcută la Miclăuşeni , din lectura lucrarii“Palatul Sturdza de la Miclăuşeni: file dintr -un album risipit”/ Narcis Dorin  Ion, Sorin Iftimi – Iaşi : Doxologia – 2015 şi din alte surse

Dragi cititori, vă invit să vizitaţi acest memorabil edificiu, de unde veţi pleca cu un real sentiment de întoarcere în istorie.

 

Profesor Constantin Săvuţă,

Negreşti, decembrie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*